Aparat dentar pentru copii

Aparat dentar pentru copii 2018-07-16T09:48:17+00:00

aparat dentar copii

Aparat dentar copii

Informatii despre tratamentul ortodontic la copii (pana la 12 ani).

Unii copii pot avea nevoie de o evaluare ortodontica inca de la varsta de 5 sau 6 ani. Chiar daca tratamentul cu aparat dentar copii este putin obisnuit la aceasta varsta, pot fi indicate cateva tratamente preventive. In jurul varstei de 7 ani, copiii au o dentitie mixta, cu dinti de lapte (dentitia primara) si dinti definitivi (dentitia permanenta). Unele probleme ortodontice obisnuite, ce pot fi observate la copii, au cauze genetice, fiind mostenite de la parinti. Copiii pot avea inghesuiri dentare, spatieri, dinti proeminenti sau chiar dinti supranumerari ori probleme de crestere ale maxilarelor.

Alte anomalii dento-maxilare (probleme ocluzale) sunt dobandite. Altfel spus, se dezvolta in timp. Acestea pot fi cauzate de suptul degetului, respiratia pe gura, boli dentare, deglutitia anormala, igiena deficitara, pierderea timpurie sau intarziata a dintilor de lapte, accidente sau alimentatia incorecta. Trauma si alte probleme medicale, precum defectele din nastere, pot contribui la dezvoltarea unor probleme ortodontice. Uneori, o malocluzie mostenita este complicata prin dobandirea unor alte probleme. Indiderent de cauza, medicul ortodont poate trata aceste probleme.

Medicii ortodonti sunt pregatiti sa observe probleme ascunse de crestere a maxilarelor si dintilor in eruptie, inca de la momentul in care dintii de lapte sunt inca prezenti. Avantajul descoperirii timpurii a unei afectiuni ortodontice consta in faptul ca anumite probleme sunt mai usor de tratat, daca sunt identificate si tratate din timp. A astepta pana la eruptia tuturor dintilor definitivi ori pana la terminarea cresterii poate conduce la dificultati in corectarea anomaliilor. Din acest motiv, AAO (American Association of Orthodontists) recomanda efectuarea unei evaluari ortodontice pana la varsta de 7 ani. Chiar daca dintii copilului par drepti, poate exista o problema pe care doar medicul o poate identifica. Desigur, vizita la medicul ortodont poate arata ca ocluzia copilului tau este corecta, ceea ce este grozav!

Chiar daca se identifica o problema, exista sanse ca medicul ortodont sa decida ca este posibil sa se astepte dezvoltarea copilului si sa se faca doar vizite regulate inainte de a decide interventia si montarea unui aparat dentar copii, intrucat dintii definitivi vor erupe si maxilarele se vor dezvolta. Exista un moment ideal de interventie pentru fiecare pacient ce necesita tratament, astfel incat sa se obtina cele mai bune rezultate. Medicul ortodont va decide cand este acest moment. Scopul medicului ortodont este de a oferi fiecarui pacient cel mai potrivit tratament, la momentul cel mai oportun.

 

 

 

In unele cazuri, medicul ortodont poate identifica o problema care necesita interventia timpurie. Tratamentele interceptive pot preveni probleme mai grave aparute prin dezvoltarea anomaliei, putand scurta timpul de tratament cu aparat dentar copii si facand tratamentul mai usor. Pentru acei pacienti care au nevoie de tratament timpuriu (interceptiv), interventia ofera ortodontului sansa de a:

  • ghida cresterea maxilarelor
  • reduce riscul de trauma al dintilor proeminenti (protruzivi)
  • corecta obiceiurile orale vicioase
  • imbunatati aspectul si increderea pacientului in sine
  • ghida dintii permanenti intr-o pozitie mai favorabila

Nu este intotdeauna usor pentru parinti sa-si dea seama daca minorii au o problema ortodontica. Iata cateva semne care pot indica necesitatea unei examinari ortodontice:

  • Pierderea timpurie sau intarziata a dintilor de lapte
  • Dificultati la masticatie sau in muscatura
  • Respiratia pe gura (orala)
  • Sugerea degetelor
  • Inghesuirea, pozitia anormala sau blocajele dintilor
  • Maxilarele care se misca ori produc sunete
  • Muscarea obrazului sau a palatului
  • Contactul anormal al dintilor sau lipsa contactului
  • Maxilarele si dintii nu sunt proportionale cu restul fetei

Daca vreuna dintre aceste probleme este identificata de parinti, indiferent de varsta, este recomandat sa consulte un ortodont. Nu este nevoie sa asteptati pana la varsta de 7 ani pentru un consult ortodontic.

Intrebari frecvente

Tratamentul ortodontic preventiv are ca scop impiedicarea dezvoltarii unei anomalii dento-maxilare spre o forma grava. Scopul este de a oferi spatiu suficient dintilor care urmeaza sa erupa. Tratamentul poate necesita mentinerea spatiului pentru a pastra spatiul rezultat prin pierderea prematura a dintilor temporari (de lapte) sau prin extractia dintilor ce nu cad de la sine, facilitand astfel eruptia dintilor definitivi.

Tratamentul ortodontic interceptiv se realizeaza pentru probleme care, lasate netratate, pot conduce in timp la dezvoltarea unor probleme dentare mai serioase. Scopul este acela de a reduce severitatea unei probleme cu caracter evolutiv si sa se elimine cauza. Astfel se reduce durata tratamentului ortodontic ulterior. Exemple ale acestor tratamente ortodontice sunt: corectia obiceiului de sugere a degetului, ghidarea dintilor in pozitia dorita prin adaptari dentare, obtinerea sau mentinerea spatiului necesar dintilor definitivi. Tratamentul ortodontic interceptiv poate avea loc atunci cand pacientii prezinta dentitie de lapte sau mixta (dinti de lapte si definitivi). Un pacient poate necesita mai multe faze de tratament ortodontic interceptiv.

Tratamentul ortodontic complex se realizeaza pentru probleme care implica alinierea dintilor, functia maxilarelor si modul in care vin in contact dintii superiori si inferiori. Scopul tratamentului ortodontic complet este acela de a corecta problemele indentificate si sa restabileasca ocluzia (muscatura) in mod optim. Tratamentul poate incepe inca din momentul in care pacientii au numai dintii temporari, cand dentitia este mixta sau atunci cand dintii permanenti sunt deja erupti.

Ingrijirea ortodontica poate fi coordonata cu alte tipuri de tratamente dentare care pot include interventii de chirurgie orala (extractii sau operatii), parodontologie (asupra gingiilor si osului de suport) sau restaurative (obturatii, coroane, punti, implanturi). Odata cu terminarea tratamentului ortodontic complet, pacientii trebuie sa poarte retainere pentru a mentine dintii in noua lor pozitie.

Molarii temporari (cunoscuti ca si „masele de lapte”), mentin spatiul necesar eruptiei unor dinti permanenti ce vor erupe in viitor. Cand un molar de lapte este pierdut, se aplica un aparat ortodontic ce are rolul de a pastra acest spatiu pana la aparitia dintilor permanenti.

Extractia dintilor de lapte poate fi necesara pentru a permite dintilor definitivi sa erupa la timpul lor, intr-o pozitie cat mai corecta. Daca dintii sunt foarte inghesuiti, este posibil ca unii dinti permanenti neerupti (cel mai adesea caninul) vor ramane inclusi (dintii ar trebui sa apara pe arcada, insa acest lucru nu este posibil) sau vor erupe intr-o pozitie incorecta. Pentru a permite dintilor cu inghesuiri severe sa erupa intr-o pozitie cat mai corecta, este posibil sa se recurga la extractii secventiale ale dintilor de lapte sau permanenti (in general primii premolari), ceea ce va imbunatati radical situatia inghesuirii. Aceste extractii secventiale, numite „extractii seriate”, sunt urmate in mod uzual de un tratament ortodontic complex, ulterior eruptiei dintilor definitivi.

Dupa eruptia dintilor definitivi, poate fi necesara extractia anumitor dinti, in scopul corectarii inghesuirii dentare sau crearii de spatiu pentru corectarea unor probleme de ocluzie. Extractiile indicate pe timpul tratamentului ortodontic vor contribui la obtinerea functiilor corecte si a unui aspect placut.

Tratamentul ortodontic si cresterea copilului se pot completa reciproc. O problema ortodontica uzuala este protruzia dintilor superiori (dintii „iesiti in afara”). Deseori, aceasta problema se datoreaza faptului ca mandibula este mai scurta decat maxilarul. Dintii superiori pot constitui cauza principala a protruziei. Atunci cand maxilarele sunt in crestere, aparatele ortodontice pot aduce beneficii in reducerea discrepantelor. O discrepanta severa in cresterea maxilarelor poate necesita tratament ortodontic si chirurgie corectiva, chiar daca acest lucru este destul de rar.

Uneori este necesara aplicarea unui aparat ortodontic pentru realizarea unui proces de ortopedie dento-faciala (ghidarea cresterii fetei si maxilarelor) care sa corecteze problemele de crestere maxilara. Decizia asupra momentului aplicarii si tipului de aparat este individualizata, in functie de problema fiecarui pacient in parte. Unele dintre cele mai uzuale aparate ortodontice sunt:

Headgear
Este un dispozitiv special mobilizabil care foloseste capul pacientului ca si ancoraj, ajutand la reducerea zambetului “gingival” si corectia supra-acoperirii dintilor. Este util, de asemenea, pentru tratamentul pacientilor cu extractii, care necesita inchiderea spatiilor.
Cel mai uzual tratament cu headgear se foloseste pentru a corecta decalajele antero-posterioare intre maxilar si mandibula. Headgear se ataseaza de aparatul dentar prin intermediul unor carlige sau printr-un arc facial. Se ancoreaza la nivelul crestetului capului sau a gatului prin intermediul unor benzi. Benzile elastice se folosesc pentru a aplica presiune asupra arcului facial sau a carligelor. Scopul sau este acela de a incetini sau a opri cresterea in exces a arcadei superioare, prevenind sau corectand decalajele de pozitie intre maxilar si mandibula.

Alte forme de aparat headgear trateaza ocluziile inverse, in care arcada superioara nu este suficient pozitionata anterior. Este similar unei masti faciale, atasata de asemenea de un aparat dentar, si incurajeaza cresterea anterioara a arcadei superioare.

Headgear poate fi folosit pentru a face mai mult spatiu pentru dintii care urmeaza sa erupa. In aceasta situatie, aparatul headgear este atasat de molari prin intermediul tubusoarelor si benzilor, ajutand la pozitionarea posterioara a molarilor, favorizand retractia dintilor frontali.

Aparate dentare functionale
Aparatul Twin Block este un aparat dentar mobil ce se foloseste cand pacientul nu poarta bracketuri. Este un dispozitiv realizat pentru purtare permanenta si cu ajutorul caruia se obtine o corectie functionala rapida a malocluziei dentare prin transmiterea fortelor ocluzale favorabile catre planurile ocluzale inclinate care acopera dintii posteriori. Fortele ocluzale sunt folosite ca si mecanism functional pentru a corecta anomalia dento-maxilara.

Medicul ortodont poate folosi si alte aparate dentare functionale pentru tratamentul anomaliilor dento-maxilare ale pacientilor sai: lip bumper, disjunctoare, bionator, aparat Herbst sau Wilson, twin block hibrid, aparate de contentie etc. Multi pacienti pot necesita o combinatie a acestora in orice moment al tratamentului.

Numarul de ore pe zi pentru care trebuie purtat un aparat dentar mobil va fi prezentat de catre medicul ortodont in detaliu. Pentru ca tratamentul sa functioneze este important sa respectati aceste indicatii. Majoritatea aparatelor dentare mobile se poarta tot timpul sau aproape tot timpul. Prin respectarea indicatiilor primite, imbunatatirea pozitiei dintilor poate fi una excelenta. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu va mai fi nevoie de purtarea unui aparat dentar fix.

In timpul purtarii aparatului dentar mobil, sunt necesare vizite periodice pentru ajustarea sa, la fel ca si in cazul aparatelor dentare fixe.
Aparatele dentare mobile sunt instrumente de precizie si necesita timp indelungat pentru a fi inlocuite. De aceea, trebuie sa stiti intotdeauna unde lasati aparatul. Daca nu este purtat, atunci trebuie sa fie pastrat in cutia de plastic primita cu ocazia sedintei de aplicare.

Aparatele dentare mobile trebuie curatate regulat. Indicatiile privind igienizarea acestuia va vor fi furnizate de catre echipa medicala.

Da. Purtarea unei gutiere pentru sport este recomandata atata timp cat se practica ciclismul, schi-ul, patinajul sau sporturi de contact, indiferent daca sunt sporturi organizate sau nu. Medicul ortodont iti poate recomanda purtarea unei astfel de gutiere.

Cantatul la instrumente de suflat, ca trompeta, va necesita adaptarea la aparat. Cu timpul, dupa perioada de adaptare, bracketurile nu vor interfera cu cantatul.

Estimarea duratei de tratament este doar o estimare. Pacientii cresc in mod diferit si raspund in mod individual la tratamentul ortodontic. Medicul ortodont urmareste anumite scopuri si va continua tratamentul pana cand rezultatele sunt atinse. Cooperarea pacientului este, totusi, singurul mod in care termenul de finalizare a tratamentului este realizabil. Pacientii care coopereaza, purtand elasticele, headgear sau alte aparate, ori avand grija sa nu deterioreze aparatele, vor reusi sa finalizeze tratamentul la timp si cu rezultate excelente.

Cooperarea cu pacientul nu inseamna doar ca pacientul urmeaza instructiunile medicului si respecta igiena si instructiunile legate de dieta, dar este si un partener activ in tratamentul ortodontic.

Pentru a duce la bun sfarsit tratamentul, pacientul trebuie sa curete dintii cu grija, sa poarte elasticele, headgear sau alte aparate indicate de ortodont, sa evite alimentele care pot deteriora aparatele si sa se prezinte la control, conform programarii. Deteriorarea aparatelor poate conduce la prelungirea planului de tratament si pot produce efecte nedorite asupra rezultatelor tratamentului. Dintii si maxilarele vor urma directia de deplasare dorita, doar daca pacientul poarta in mod constant dispozitivele indicate de medicul ortodont. Pacientii care se preocupa de tratamentul lor, vor avea bucuria sa vada ca aspectul lor se imbunatateste.

Pentru a mentine dintii si gingiile sanatoase pe timpul tratamentului, vizitele la medicul stomatolog trebuie sa continue pe tot timpul tratamentului ortodontic.

Trebuie sa discuti tratamentul recomandat cu medicul stomatolog. Daca doresti o a doua opinie, o poti face. Este posibil sa fi primit deja mai multe recomandari de la medicul stomatolog, de la prieteni sau de la familie. Alegerea unui medic ortodont specialist este recomandata, deoarece acestia sunt pregatiti sa ofere tratament ortodontic specializat. Medicii fara specializare nu sunt calificati sa realizeze astfel de tratamente. Trebuie sa ai incredere in medicul ortodont si echipa sa, precum si in faptul ca tratamentul va fi de cea mai inalta calitate.

Tratamentul in doua faze inseamna ca acesta este dus la indeplinire in doua etape. Prima consta in faza de interceptie ortodontica, iar a doua va fi constituita din tratamentul ortodontic complex.

Fiecare plan de tratament este individualizat pentru copil si problema sa specifica. In unele cazuri, copiii se maturizeaza prematur (exemplu: dintii permanenti erup devreme), iar in unele cazuri se indica tratamentul pentru a preveni probleme mai severe. Medicul ortodont este persoana care decide planul optim de tratament. Daca ai intrebari, ar fi indicat sa discuti cu el.

Da, medicii ortodonti au efectuat programul de specializare in ortodontie si au primit certificarea necesara. Unii au continuat specializarea prin cursuri efectuate in tara si in strainatate.

Da, exista aparate fara nichel. Comunica-i acest aspect medicului ortodont si va gasi solutia optima pentru tratamentul ortodontic.

Costurile tratamentului ortodontic si optiunile de plata trebuie discutate cu medicul ortodont. Acesta va oferi informatiile legate de costuri, precum si alte optiuni de plata disponibile.

Suna Acum
Trimite email